În cele mai multe locuri din lume, ca şi în România, oamenii rezolvă problemele legate de handicap alegând ignoranţa sau soluţia disperării. Este uitat un lucru fundamental, propriu existenţei umane, acela că oamenii invalizi au aceeaşi valoare umană ca oricare alt membru al societăţii. Oamenii, cel mai adesea, nu au tăria de a manifesta solidaritate faţă de semenii săi. Când un cuplu depistează malformaţii la un făt, cel mai adesea apelează la soluţia avortului. Acest mod de a acţiona este determinat în primul rând de mediul moral şi cultural. Societatea exercită şi o anumită presiune emoţională asupra părinţilor care au un făt cu un eventual handicap. Marea majoritate a acelora care manifestă opoziţie faţă de avort, îşi pierd resursele sufleteşti şi morale când sunt puşi în faţa cazurilor de handicap. Avortul în asemenea cazuri înseamnă a nu recunoaşte valoarea incomparabilă adusă societăţii de către oamenii invalizi. Societatea de astăzi, motivată mai mult de condiţiile economice, manifestă o tendinţă crescută spre hedonism şi egocentrism, spre cultivarea plăcerilor şi a capriciilor.

Fiecare femeie insarcinata este încurajată astăzi să facă teste de diagnostic prenatal. Când testele sunt făcute pentru a proteja sarcina şi pentru bunăstarea copilului nenăscut, evident că sunt salutare şi benefice. Dar în marea majoritate a cazurilor motivul real este să se vadă dacă nu cumva copilul are vreo malformaţie şi femeii să i se ofere cât mai repede posibil un avort.

Provita Media readuce in atentia dvs. un articol despre volumul lui G.K. Chesterton, "Eugenia si alte rele", scris de catre Dale Ahlquist 

Multumim lui  Dale Ahlquist pentru permisiunea de a traduce si publica acest text.

În al doilea deceniu al sec. XX, a devenit foarte la modă o idee printre cei care considerau că este dreptul lor să creeze tendinţe sociale. Familiile bogate au luat-o ca pe o cauză măreaţă, finanţând cercetările în domeniu cu generozitate. Ziarul The New York Times o lăuda numind-o „noua ştiinţă” minunată. Oameni de ştiinţă, ca strălucitul biolog Luther Burbank, o ridicau în slăvi, fără ruşine. Profesori renumiţi ca Charles Elliot, rectorul Universităţii Harvard, o promovau ca pe o soluţie la bolile sociale. Şcolile publice  din America şi-au jucat şi ele rolul. În 1920, aproape ¾ din manualele de ştiinţă socială din învăţământul preuniversitar includeau predarea principiilor acestei noi idei. Ca să nu se lase mai prejos, judecătorii şi medicii cereau ca asemenea principii să devină legi. Congresul american a fost de acord, adoptând, în 1924, Legea imigrării, pentru a-i îndepărta de America  pe oamenii veniţi din Europa de sud şi de est pe ideea că sunt „inferiori”. În 1927, Curtea Supremă a SUA s-a alăturat acestui cor de voci, votând, cu o majoritate de 8 la 1, ca sterilizarea bărbaţilor şi a femeilor „nedoriţi de societate” să devină constituţională. Ideea se numea „eugenie” şi nu şi-a găsit critici în rândul mass-media din ţările anglofone. Când a scris această carte, Chesterton se afla singur în faţa elitei intelectuale din epoca sa. Totuşi, spre eterna sa cinste, nu a lăsat nici un semn că ar fi fost intimidat de prestigiul potrivnicilor săi.

 Eugenia este un cuvânt care sună frumos, căci el combină cuvintele greceşti „bun” şi „naştere”, adică „naştere bună”. Francis Galton, care a creat şi cuvântul, şi ideea, propunea prin eugenie „îmbunătăţirea omenirii”. Dar iată cât de departe poate ajunge acest cuvânt care sună atât de bine. Definiţia actuală a eugeniei este înspăimântătoare: înmulţirea selectivă şi controlată a rasei umane. Galton şi-a fundamentat ideile pe teoriile vărului său Charles Darwin. Cam la începutul secolului XX, când teoria lui Darwin a fost îmbrăţişată cu toată încrederea de către ştiinţă, eugenia a avut parte de o bună mediatizare în presă. Ziarul The New York Times a publicat constant articole pozitive despre eugenie. Luther Burbank şi alţi oameni de ştiinţă au promovat eugenia. George Bernard Shaw a declarat că nimic altceva nu ar putea salva civilizaţia, decât o religie a eugeniei.