INVITAŢIE LA CEL DE-AL V-LEA CONGRES MONDIAL DE RUGACIUNE PENTRU VIAŢĂ PDF Imprimare Email

Cel de-al cincilea Congres de Rugăciune pentru Viaţă va avea loc la Roma pe 5-10 octombrie 2010.HLI_Congress

Organizatorii acestui eveniment, Human Life International din Austria, consideră că modul cel mai bun de a răspunde ameninţării continue a culturii morţii este îndemnul Papei Ioan Paul al II-lea din Evangelium Vitae: „e nevoie urgentă de o mare rugăciune pentru viaţă, o rugăciune care se va înălţa în toată lumea”. Acest congres oferă instrumentele necesare pentru munca în acest scop. Un şir de lideri spirituali şi medici specialişti cunoscuţi vor vorbi în apărarea sanctităţii vieţii umane.

Congresul este organizat de către Human Life International Austria, Federaţia Mondială a Asociaţiilor Medicale Catolice şi alte organizaţii.

Mai multe detalii privind participarea la acest congres le gasiţi aici.

Organizatori:

• HLI Austria / Human Life International

• Helpers of God’s Precious Infants

• World Federation of the Catholic Medical Associations (FIAMC)

• World-Prayer For Life • Fatima World Apostolate

• La Salette Professional Education Center, LASPEC

• Europäische Ärzteaktion (European Physicians Campaign)• Stiftung Ja zum Leben International  (Yes to Life Foundation)

Ultima actualizare ( miercuri, 01 septembrie 2010 16:33 )
 
Sute de embrioni donaţi fără consimţământ PDF Imprimare Email

IVFPublicaţia The Daily Telegraph relevă faptul că embrionii cuplurilor britanice, concepuţi prin fertilizare in vitro (FIV) în Clinica Marques, în apropiere de Barcelona (Spania), au fost încredinţaţi altor femei, deoarece părinţii biologici nu răspund la chestionarul anual al clinicii privind „proiectul lor parental”. Sute de cupluri britanice au copii biologici, care trăiesc cu alţi părinţi în Europa sau în alte regiuni ale lumii.  Legislaţia privind anonimatul, în Spania, face ca aceşti copii să nu-şi poată găsi părinţii lor biologici şi invers.

Ultima actualizare ( miercuri, 01 septembrie 2010 14:17 )
Citeşte mai mult...
 
Prelevarea de ovocite pentru maternitate postumă? PDF Imprimare Email

Mother_and_childZiarul Boston Globe relatează cazul unei tinere intrate în stare critică, a cărei familie a solicitat să i se preleveze ovocitele, astfel încât „să poată deveni mamă, postum”. Tânăra femeie, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a suferit un atac de cord în timpul unui zbor aerian. Doctorii prezenţi în avion au încercat reanimarea ei şi au reuşit să-i redea pulsul peste 30-60 de minute. Avionul a fost deviat spre Boston, unde pacienta a fost internată la Spitalul General Massachusetts.

Ultima actualizare ( miercuri, 01 septembrie 2010 14:22 )
Citeşte mai mult...
 
Etică şi bioetică: puncte de vedere aparţinând geneticianului francez Axel Kahn PDF Imprimare Email

RAxel_Kahnevista franceză JDD.fr publică un interviu cu geneticianul Axel Kahn, care, în recenta sa lucrare, întitulată Un type bien ne fait pas ça… Morale, éthique et itinéraire personnel (Editions du Nil, 2010), se întreabă ce este moral şi ce nu. Axel Kahn se declară „în general, împotriva” mamelor purtătoare. „Ca o femeie să se angajeze prin contract, pentru a fi un uter pe picioare, timp de nouă luni, apoi să renunţe să se ataşeze de acel copil, nu mi se pare posibil. Câteva excepţii: o soră sau o prietenă ar putea face acest lucru pentruo femeie, disperată că nu are copii, la rigoare, dar nu în afara acestor graniţe”...  La întrebarea „Ce înseamnă să fii părinte în 2010?”, Axel Kahn răspunde că „în filiaţia umană, se poate face o disociere între linia de sânge şi cea a inimii. Acest ultim lucru poate fi suficient pentru a crea o realitate părintească”. El adaugă că nu vede „nici un motiv de a se opune căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Nu acceptăm noi de mai mult timp că mariajul este rupt de procreaţie? [...] Eu îmi pun demult întrebarea asupra parentalităţii de acelaşi sex. Este bine pentru un copil ca să fie crescut de un cuplu homosexual? [...] Am ajuns la concluzia că nu există mai multe riscuri de a vedea un copil creascând alături de părinţii săi homosexuali, decât heterosexuali sau de o mamă singură”. (Le JDD.fr, 17 iulie 2010)

Ultima actualizare ( miercuri, 01 septembrie 2010 14:30 )
 
Studiu clinic cu celule iPS folosite în boala Parkinson PDF Imprimare Email

iPS_cellsCercetătorii de la Universitatea Oxford din Marea Britanie au lansat un vast studiu despre maladia Parkinson cu celule iPS. Cercetătorii au prelevat celule de piele de la 1.000 de pacienţi, în fază incipientă a maladiei Parkinson, şi le-au transformat în celule nervoase, purtătoare de boala Parkinson, pentru a înţelege mai bine tulburarea care creează această maladie în creier. Această tehnică este utilă deoarece este dificil de obţinuteşantiaone de ţesut nervos, plecând de la biopsia pacienţilor. Avantajul celulelor iPS este de a permite cercetătorilor de a crea celule nervoase în cantitate mare.

„Odată ce avem neuronii de la pacienţi, vom putea compara funcţionarea celulelor prelevate de la pacienţii purtători de boală cu cele prelevate de la pacienţii care nu au această boală, în scopul de a înţelege mai bine de ce mor neuroni dopaminergici la pacienţii cu boala Parkinson”, explică dr. Richard Wade-Martins, şeful Centrului pentru Maladia Parkinson de la Oxford. „Sperăm că acest lucru va duce la tratamente noi şi mai bune în viitor, pentru pacienţii cu Parkinson”, a declarat Kieran Breen, director de cercetare din Marea Britanie pentru această maladie, o organizaţie caritabilă care a finanţat studiul. Acesta este primul studiu la nivel mondial care utilizează celule de tip iPS, într-un mare studiu clinic pe pacienţi cu boala Parkinson. În prezent, în Regatul Unit, 120.000 de persoane sunt afectate de boala Parkinson, care este una dintre cele mai comune boli neurodegenerative. (BBCNews, 13 iulie 2010)

Ultima actualizare ( miercuri, 01 septembrie 2010 14:34 )
 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

Pagina 1 din 163
  © PROVITA MEDIA 2008  |  Website realizat de: David Iftime si Radu Iancu  |  Termeni si conditii de utilizare a site-ului  |  Sus
Kx1 ZAYIFLAMA ile kilo derdine son ver. fantazi gecelerimi ozluyorsun sex magazasina gel. ideal kilonuza zayiflamahapii.com hapi ile ulasin. formunuzu kilovertr.com yolu ile koruyun. KURŞUN GEÇİRMEZ cam lokmancam.com.tr de ... zayiflama derdine son ZAYIFLAMA HAPLARI zayiflama hapinda olay. Liseli firlamis.com derdinde. Hatun filmsinema9.com izle. Youtube bedavaporn.net mek ucretsiz. film filmsinema9.com izleme kanali.