O cruce din lumânări a fost formată de tinerii timişoreni cu scopul de a promova viaţa şi a-i conştientiza pe oameni despre gravitatea avortului. „Este o actiune pro viaţă şi anti-avort. Pe lângă simbolistica acestei cruci de lumânări, vrem să atragem atenţia asupra faptului că România este a doua ţară din lume în ceea ce priveste numărul avorturilor. Copiii avortaţi sunt nişte martiri“, a precizat Radu Negrilă, preşedintele ASCOR Timişoara. (FrontPress, 1 iunie 2009)
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Iaşi, a organizat joi, 4 iunie 2009, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi, o conferinţă pe tema „Contracepţie şi avort“. Dezbaterea a avut loc în cadrul Programului „1 iunie - Ziua copilului născut şi nenăscut“, prin Proiectul „Dreptul la viaţă“ al ASCOR, filiala Iaşi. Au mai participat prof. dr. Pavel Chirilă, preşedintele Asociaţiei Filantropice Medicale „Christiana“ din Bucureşti, pr. Ioan Antoci, misionar în cadrul Spitalului Municipal de Urgenţe Roman, dr. Pintilie Radu, medic specialist ginecolog, Maternitatea „Cuza-Vodă“ din Iaşi, pr. prof. dr. Ioan Teşu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi ş.a. (Ziarul Lumina, 6 iunie 2009) Conferinţa a făcut parte dintr-un program mai amplu de evenimente dedicate copiilor născuţi şi nenăscuţi, organizat de ASCOR Iaşi, în perioada 25 mai-4 iunie, între care şi Marşul Vieţii, la care au participat câteva sute de manifestanţi.(www.bzi.ro) La Suceava, au fost organizate „Zilele copilului nenăscut”, în cadrul cărora au avut loc mai multe evenimente precum Seminarul Multimedia cu participarea pr. Lavrentie de la Mănăstirea Agapia; Acatistul Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor, la Biserica Domniţelor, şi o cruce din lumânări, în memoria copiilor ucişi prin avort. Pe 2 iunie, a fost organizat Marşul vieţii, care s-a încheiat cu Acatistul Buneivestiri, la Biserica Domniţelor. Pe 4 iunie, a fost organizată o masă rotundă cu dezbatere publică, la care au participat medici, preoţi, psihologi. (Calauza Ortodoxă, 29 mai 2009) „Prin acest marş al vieţii am dorit să atragem atenţia că avortul este o crimă, este un păcat care macină temelia familiei creştine. În fiecare an, în preajma zilei de 1 iunie, organizăm astfel de acţiuni, încercând să le arătăm mamelor că prin avort resping dreptul la viaţă al unei fiinţe nevinovate”, a declarat părintele Justinian Cojocar, de la Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava. (Monitorul de Suceava, 3 iunie 2009) Protopopiatul şi Parohiile Ortodoxe din Rădăuţi în colaborare cu Colegiul Tehnic Rădăuţi şi Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Suceava, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, organizează, pe 10 iunie, la Rădăuţi, Marşul pentru viaţă. Organizatorii acestei manifestări susţin: „Dorim ca prin această acţiune să afirmăm dreptul copiilor nenăscuţi de a se naşte şi a se bucura de viaţă.” La Braşov, în preajma Zilei Internaţionale a Copilului, au avut loc un şir de conferinţe, despre pericolele avortului, cu participarea dr. Chirsta Todea-Gross, prezentarea cărţii „Războiul împotriva populaţiei”, cu participarea Larisei Iftime, Asociaţia Provita Media. Marşul pentru viaţă, devenit la Braşov tradiţie deja, a fost organizat de Asociaţia Pro Vita Braşov Sfânta Muceniţă Ecaterina, de organizaţia Christiana Braşov, de membrii Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România (ASCOR) Braşov şi de către Parohia Timişul de Sus, în frunte cu părintele paroh Laurenţiu Milotoiu. Marşul tăcerii a fost precedat de o slujbă religioasă, cuprinzând Acatistul Bunei Vestiri, la Biserica „Schimbarea la Faţă”, şi s-a încheiat cu o cruce din lumânări în memoria copiilor ucişi prin avort. (Realitatea Braşov, 1 iunie 2009; http://vlad-mihai.blogspot.com/2009/06/marsul-vietii-la-brasov.html) „Este greşit să gândim că un om care vine pe lume ne ameninţă în vreun fel. Este un dar de la Dumnezeu, pentru că El trimite oameni pe acest pământ cu bună rânduială, spre folosul tuturor. Avortul este un păcat care se răsfrânge asupra noastră”, a declarat pr. Laurenţiu Milotoiu pentru publicaţia „Bună Ziua Brasov”. (Bună Ziua Braşov, 2 iunie 200) Marşul „Alege viaţa, spune nu avortului”, a avut loc, la Piteşti, pe 31 mai, organizat de Asociaţiile Pro Filiis, Piteşti şi „Provita – Sf. Brâncoveanu”, filiala Piteşti, cu binecuvântarea Preasfinţitului Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului.(www.laurentiudumitru.ro) Pe 1 iunie, tot la Piteşti, s-a desfăşurat dezbaterea cu tema „Între naştere de prunci şi avort”, având ca invitaţi pe pr. Lucian Grigore şi psihologul Marian Nicolae. (www.provitaarges.wordpress.com) La 1 iunie, la Constanţa, sub îndrumarea părintelui paroh din Parohia Grădina, Constanţa, s-a petrecut manifestarea „Rugul aprins”, la care au participat un mare număr de credincioşi din comuna Cogealac şi din împrejurimi. La Căminul cultural din aceeaşi localitate, s-a desfăşurat un simpozion dedicat rolului părintelui în societate şi modului în care pot fi educaţi tinerii astfel încât să înţeleagă pericolele avortului. (www.provitaconstanta.ro) Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea au ales ziua de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului, pentru a organiza un marş anti-avort prin centrul Oradiei. Cu icoane, prapuri şi bannere, aproximativ 30 de tineri, au fost însoţiţi de preotul Florin Jurcă, slujitor la capela ortodoxă din Maternitatea din Oradea, şi părintele diacon Florin Tomoioagă, cadru didactic al facultăţii, pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la pericolele avortului. „Pentru noi, este o acţiune importantă, organizată de trei ani consecutiv pe 1 iunie. (...) Mesajul nostru este către mame, care ar trebui să nu facă victime din propriii lor copii, ci să le dea o şansă la viaţă”, a spus Gabriela Meşter, membră a Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi din Oradea. Pe 2 iunie, în amfiteatrul „Victor Jinga” al Universităţii din Oradea, preotul Nicolae Tănase a susţinut o conferinţă su titlul „Cine leagănă copilul stăpâneşte lumea”. (Bihoreanul, 1 iunie 2009) ASCOR Bacău a organizat de 1 iunie „Marşul vietii”. “Este cea de-a cincea ediţie a acestui marş pentru viaţă. Vrem să sensibilizam toti băcăuanii, vrem să reducem considerabil numărul avorturilor, vrem să le dăm tuturor copiilor dreptul să se nască. Am depus memorii în acest sens la Prefectură, la Consiliul Judeţean şi la Primăria municipiului Bacău”, a declarat Bianca Balaban pentru ziarul „Observator de Bacău”. (Observator de Bacău, 2 iunie 2009) „Marşul vieţii” a succedat conferinţei „Viaţa ca dar”, organizată de ASCOR, împreună cu Asociaţia “Bucuria celor necajiţi” din Oneşti, pe 28 mai, la sala mică a Casei de Cultură din Bacău. La dezbatere, au luat parte pr. Vasile Ichim, psihologul Carmen Preda, avocatul Cristian Cojocaru si jurnalistul Sebi Sufariu (1TV). Invitaţii au vorbit despre aspectele morale şi juridice ale avortului, în special despre ultimele reglementari privitoare la dreptul la viaţă al copilului nenăscut. (Ziarul de Bacău, 30 mai 2009) Asociaţia Provita, filiala Gorj, a pregătit câteva acţiuni pentru Ziua Internaţională a Copilului. Organizatorii s-au adresat medicilor ginecologi, printr-o scrisoare deschisă, prin care îi roagă pe aceştia să nu facă avort – măcar de 1 Iunie –, şi publicului larg, deopotrivă, împărţind pliante despre viaţa pruncilor nenăscuţi, în Parcul Central din Târgu-Jiu. (www.provitatargujiu.ro) La Bucureşti, a fost organizată o manifestaţie pentru afirmarea şi promovarea valorilor vieţii şi familiei de către Alianţa Familiilor din România, Forul Ortodox Român şi Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, pe 22 mai. La eveniment, au participat peste 1000 de persoane, creştini ortodocşi şi de alte confesiuni. Organizatorii marşului au dorit să tragă un semnal de alarmă referitor la faptul că, după Revoluţia din 1989, „Instituţii fundamentale ale poporului român, căsătoria şi familia au fost atacate şi trivializate pe multiple căi, cu concursul unor canale mass-media şi cu participarea mai mult sau mai puţin pasivă a politicienilor aflaţi la conducerea ţării. Avorturile, divorţurile, violenţa în familie, promiscuitatea sexuală şi concubinajul, alături de propaganda homosexualităţii, au slăbit familia, care reprezintă baza oricărei societăţi”. (www.provitabucuresti.ro) ASCOR Cluj si Asociaţia Filantropică Medical Creştină „Christiana”, în cadrul proiectului "Pentru viaţă", au organizat o acţiune stradală de informare şi conştientizare a femeilor despre pericolul avortului. Voluntarii Asociaţiei "Christiana" au împărţit trecătorilor din Cluj pliante şi au stat de vorbă cu femeile despre pruncucidere, care se face şi cu pilula contraceptivă, pilula de urgenţă sau steriletul, în primele 14 zile de la concepţie. Între 8 si 25 de femei apelează zilnic la Clinicile de Ginecologie din Cluj pentru a face întrerupere de sarcină, susţine dr Christa Todea-Gross. Reprezentanţii celor doua asociaţii le-au împarţit trecătorilor, în faţa Clinicii de Ginecologie I, pliante cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Proiectul “Pentru Viaţă” a fost iniţiat de Asociaţia Filantropică Medical-Creştină „Christiana”, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului. (www.citynews.ro, 1 iunie 2009; Ziua de Cluj, 2 iunie 2009) Şi în alte oraşe ale României (Sibiu, Călăraşi, Alba Iulia) au avut loc manifestări similare, care au avut drept scop reafirmarea valorilor creştine cu privire la sfinţenia vieţii omului. (Grupaj de ştiri alcătuit de Asociaţia Provita Media)
|